Cu siguranță, fiecare dintre noi poartă în adâncul sufletului, mândria apartenenței la patrie, comunitate sau la locurile natale. La fel este si în cazul nostru. Suntem privilegiați de istoria, portul popular, credințele si obiceiurile autohtone din zona Maramureșului, pentru ca acest spatiu etno-geografic este unic in felul lui.

Bazându-ne pe principii si valori clar definite precum integritatea, sinceritatea si parolismul, am înființat aceast magazin on-line cu scopul de a ajuta producătorii tradiționali din județul nostru, în efortul lor de a-si face mai bine-cunoscute produsele si de ce nu de a oferi conaționalilor noștri o mică parte din savoarea Maramureșului.

Am ales ca denumire „Cămara Moroșenilor”, pentru simplul fapt că toți moroșenii care se respectă, au în cămara lor produsele regăsite la noi. Cele mai cunoscute caracteristici ale oamenilor din Maramureș sunt ospitalitatea, bunătatea și dărnicia, tocmai de aceea moroșenii îi  invită pe toți cei care le trec pragul să savureze din bucatele tradiționale pregătite de către aceștia. Totodată reprezentăm o bună parte din comunitatea  producătorilor tradiționali din Maramureș.

Ne face plăcere să enumerăm câțiva dintre producatorii tradiționali locali din Maramures, a caror produse se regăsesc la noi: familiile Pop, Lazăr si Leș din Tulghieș, familia Mogoș din Mireșu Mare, familia Ciurte din Prislop, familia Șugar din Seini, familia Tătăran din Lăpușel, ori familiile Mureșan, Hotea si Buda din Șomcuta Mare. De asemenea mai avem parteneriate încheiate cu Valco SA din Seini si „La Calin” din Sighetu Marmatiei.

Cu toții  își aduc aportul la realizarea diverselor produse tradiționale după rețete străvechi, de o calitate excepțională, cu atât mai mult cu cât marea lor majoritate fac parte din „Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale Ecologice Maramureş”.

Sperăm că v-am trezit interesul si vă așteptăm cu drag să descoperiți gustul Maramureșului autentic, regăsit în Cămara Moroșenilor.