Bucătăria autohtonă este un amestec reusit de tradiții și obiceiuri culinare din Maramureș materializate in savuroase preparate strămoşeşti cu origini româneşti, săseşti sau maghiare. Poate tocmai acest melanj de culturi diferite o fac atat de apreciata la nivel national si international.
Partea centrala a tradiţiei culinare maramuresene, o reprezintă lăptăria pastorală mobilă, pe care păcurarii o instalează vara, în munţi, pe perioada păşunatului turmelor de oi. Particular, ea reprezintă un necesar rit de integrare, fie că ne referim la ospeţele comunitare (mesele de pomană, la care participă tot satul, în frunte cu preotul), la mesele neamurilor (botez, nuntă, înmormântare), la masa întregii familii (de Paşti, de Crăciun), la masa cotidiană, ori la masa oferită unor musafiri.
În satele maramuresene, specialitatea casei a rămas ‘tocana’, adică mămăliga cu brânză de oi, clădită în pături succesive cu brânză și felii mici de slănină prăjită. Tocana, spun gospodarii, mai poate fi servită ca mic dejun sau după o dimineață de coasă, cu urdă, smântână sau caș de oaie feliat, în funcție de preferințe.
Tot la micul dejun, insa ca desert, se mananca ‘plăcinta creață’ cu caș, cu brânză de burduf sau cu urdă, la care se mai poate adăuga mărar sau cozi de ceapă verde, îndeosebi primăvara, când ceapa e fragedă. Plăcinta e un foarte bun aliment și pentru zilele lungi a posturilor religioase de peste an, când se poate umple cu cartofi, varză sau dulceață, în funcție de preferințe.
De la micul dejun e aproape nelipsită în diminețile răcoroase ‘ratuta’, adică omleta cu slănină prăjită, lângă care se pune neapărat ceapă bătută în ștergar. Albă ori roșie, ceapa completează aroma unei omlete gustoase și hrănitoare, asigurând energia necesară celor care merg la munca ogorului, ori turistului care preferă să urce pe munte.
Nelipsitele sarmale sau ‘piroștele’ sunt mereu prezente în meniul țăranilor. Sarmalele pregătite cu carne de porc sau păsat, si impaturite in frunze de varza murata, cunoscute sub numele de ‘curechi’, sunt unul dintre preparatele mereu prezente pe masa morosenilor.
La loc de cinste în majoritatea gospodăriilor din Maramureș, indiferent de sezon rămâne fasolea frecată, sau iahnia, asezonată cu ceapă, murături, gogoșari, varză murată sau alte acrituri. E servită indiferent de anotimp, asortată cu afumătură de porc, slăninuță și cârnați de casă.
Ciorbele, cunoscute sub numele de ‘zamă’, pregătite cu rântaș, smântână și carne de porc, afumătură sau cârnați fac mereu deliciul meselor de zi cu zi.
Primăvara, gospodinele pregătesc pentru masa de prânz ‘zama de șelatre’, cu un gust acrișor obținut prin adaosul oțetului de mere, dar și ‘îndulcită’ cu smântână. În zilele mohorâte de toamnă sau în cele friguroase de iarnă se prepară ‘ciorbă de afumătură cu moare de varză’.
În zilele de duminică, dar și în multele sărbători religioase, gospodinele pregătesc supa de pui cu ‘tojmagi’, adică tăiței de casă, papricaș sau ‘îngroșală de pui’.
Ca desert, aproape la orice masă din zilele de duminică sau de sărbători se servesc ‘pancovele’ sau gogoșile pudrate cu zahăr praf ori umplute cu dulceață, ce se topesc în gură. De asmenea ciurigaii sunt un desert omniprezent.
În urmă cu ani buni, țăranul din Maramureș când mergea la cositul fânului, în traistă avea pe lângă sticla sau oiaga cu horincă, pită coaptă pe vatră, slană și ceapă. Acest obicei culinar mai poate fi întâlnit la țăranii din cătunele montane, dar a fost preluat cu succes și în unele pensiuni rurale dar și în hoteluri din orașe.
De altfel una dintre piesele de rezistenta din gospodariile maramuresenilor o reprezinta Horinca de Maramureş. Aceasta se prepară în general din prune şi se fierbe de două ori. Horinca (sau pălincă) are peste 50 de grade. La sărbătorile mari, cum sunt Crăciunul, sau Boboteaza se îndulceşte cu miere de albină. Legat de acest aspect exista multi mesteri populari care introduc o creanga de par, intr-o sticla goala, iar pana la finele recoltei de toamna in aceasta va creste o para. Ulterior sticla se umple cu horinca.
De sfintele sarbatori pascale se inrosesc oua folosindu-se frunze de ceapa si diverse flori sau plante din natura precum trifoi, papadie sau coada soricelului. Tot atunci se pregateste nelipsitul drob de miel. In noaptea de inviere credinciosii primesc pasca ( amestec de paine si vin) ce simbolizeaza trupul si sangele mantuitorului Iisus Hristos.
Asadar, din fericire exista inca o serie de tradiții și obiceiuri culinare din Maramureș, bine pastrate, oferindu-i acestui taram o particularitate aparte in randul preparatelor culinare romanesti. Poate tocmai acest aspect ii confera aprecieri, altfel pe deplin meritate.
Sursa foto: Fotomotica