Calitate vs Cantitate sau arta de a trai sanatos poate parea un indemn desuet. Trăim într-o lume care pune accentul tot mai mult pe „a avea” în detrimentul de „a fi”. Cel mai probabil globalizarea, care are la bază ideea de consumerism are un rol important în această realitate a zilelor noastre.
În vremurile actuale, unde viteza este esențială, tendința de a alege cantitatea în detrimentul calității este adesea întâlnită. Totuși, când vine vorba de trăirea sănătoasă, calitatea alimentelor este cheia. Iar produsele tradiționale românești sunt cadrul perfect pentru a cultiva această artă.
În inima României, tradiția culinară este o comoară păstrată cu grijă de generații întregi. De la brânzeturi si mezeluri făcute cu măiestrie, până la dulcețurile de casă, fiecare produs reprezintă o simfonie a gustului și sănătății. În locul conservanților și a aditivilor artificiali, avem ingrediente proaspete și tehnici tradiționale de preparare, ce transmit savoarea autentică a României.
Alegând calitatea în fața cantității, nu numai că ne hrănim corpul, ci îi și respectăm integritatea. Fiecare gust este o călătorie în tradițiile noastre, iar fiecare ingredient aduce cu el povestea unei culturi bogate și vii.
Astfel, în arta de a trăi sănătos, alegem să ne hrănim trupul și sufletul cu autenticitatea produselor tradiționale românești. În fiecare gust descoperim o bucurie nouă, iar în fiecare produs regăsim respectul pentru tradiție și pentru noi înșine. Alegeți calitatea și bucurați-vă de arta trăirii sănătoase cu produsele noastre tradiționale!
Noi cei de la Cămara Moroșenilor ne dorim sa promovăm calitatea in detrimentul cantității. Mai exact produsele regăsite la noi pe site sunt realizate în volume relativ reduse, deoarece marea lor majoritate sunt făcute după metode tradiționale, de multe ori folosindu-se exclusiv munca manuală. Aici putem enumera o serie de preparate din carne, dulcețurile, siropuri, sau murături.
Suntem conștienți că o viață sănătoasă are in primul rând la bază un regim alimentar sănătos, tocmai de aceea folosim doar ingrediente naturale.
De asemenea preparatele noastre se doresc a fi o alternativă la diversele produse regăsite în comerț, si aici ne referim la marile lanțuri de magazine, care se axează mai cu seamă pe volumul de marfă vândut, decât pe calitate, cu atât mai mult cu cât noi livrăm produsele direct de la producători. Acest lucru constituie un avantaj pentru clienții noștri, deoarece aceștia câștigă timp si nu mai trebuie să se deplaseze la magazin pentru a face cumpărăturile.
Ne face plăcere să enumerăm câțiva dintre producatorii tradiționali locali din Maramures, a caror produse se regăsesc la noi: familiile Pop si Leș din Tulghieș, familia Feier din Ocna Sugatag, familia Ciurte din Prislop, familia Șugar din Seini, familia Tătăran din Lăpușel, ori familiile Mureșan, Hotea si Buda din Șomcuta Mare. De asemenea mai avem parteneriate încheiate cu Valco SA din Seini si „La Calin” din Sighetu Marmatiei.
Cu toții își aduc aportul la realizarea diverselor produse tradiționale după rețete străvechi, de o calitate excepțională, cu atât mai mult cu cât marea lor majoritate fac parte din „Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale Ecologice Maramureş”.
Dragi vizitatori, vă lansăm așadar o invitație și în același timp o provocare, anume aceea de a consuma produse tradiționale românești, realizate de producători români, după rețete stravechi. Astfel vă mențineți sănătatea, câștigați timp și nu în ultimul rând ajutați micii producători locali. Calitate vs Cantitate sau arta de a trai sanatos reprezinta nu doar un principiu teoretic ci si un mod de viata prin care putem fi un exemplu pentru generatiile viitoare .
In continuare dorim sa va prezentam o serie de avantaje ale consumului de produse traditionale romanesti, atat pentru producatori, cat si pentru consumatori:
Iti mentii sanatatea pe termen lung
Chiar daca poate nu arata la fel de bine din punct de vedere estetic, insa stim cu totii ca produsele micilor producatori romani sunt mai sanatoase decat cele din import, datorita faptului ca sunt produse in mare parte din ingrediente naturale, fara pesticide, ingrasaminte chimice sau diversi amelioratori.
Economisesti bani
Produsele romanesti nu sunt doar mai savuroase, decat cele din import, insa sunt si mai ieftine datorita faptului ca nu li se aplica taxe vamale si de import.
Dezvolti economia nationala
Cu totii ne dorim sa traim intr-o tara prospera, iar unul dintre primele lucruri pe care le putem face cu totii si fiecare in parte este sa ne sprijinim micii intreprinzatori si producatori locali in dezvoltarea afacerii lor. In orice stat dezvoltat patura de mijloc reprezinta partea esentiala a societatii in general si a economiei in special.
Pastrezi vii traditiile si patrimoniul national
Orice natiune rezista trecerii timpului prin pastrarea identitatii proprii. Vorbim de limba, cultura, religie, dar si traditii si obiceiuri specifice fiecarei zone etno-geografice. Aici putem include si produsele traditionale. Depinde de noi sa transmitem mai departe catre generatiile urmatoare acesta comoara nationala.
Contribui la mentinerea si dezvoltarea zonelor din mediul rural.
Micii producatori locali, pot supravietui si creste prin dezvoltarea unor sectoare economice precum agro-turismul. Aici ne referim la pastrarea practicarii agriculturii ecologice si a mestesugurilor prin cultivarea de legume si fructe bio, precum si cresterea animalelor si furajarea lor cu hrana naturala. Acestea activitati practicate riguros si constient vor conduce cu siguranta catre dezvoltarea comunitatilor locale, atat producatorii locali, cat si clientii avand doar de castigat.
In concluzie sloganul „Calitate vs Cantitate sau arta de a trai sanatos”, reprezinta un indemn la unitate si contributie de sprijinire a producatorilor locali precum si de a conserva imensul tezaur culinar pe care tara noastra il are de oferit.